Singuratatea...

Zambetul tau,
mult prea mult l`ai tinut ascuns
in urma perdelelor de gene...
Ramasese numai surasul acela misterios
care ma urmarea,ca o umbra.

Nu inteleg de tot nici acum...
regula era sa`mi inalt,din nou,
privirea, lentila de contact cu realitatea,
cazuta sub linia de plutire ?
Off...!!!
numai de n`ar strivi`o
pantoful cuiva prea grabit
sa raman asa, visatoare pe viata...

Imi doream atat de mult sa plec
nu`mi spunea nimeni c`ar fi altfel ...acolo...
Nu ca am ascultat vreodata de altcineva
afara de ea,inima mea,
cea care nu gandea
cu sufletul deschis de`alaturi...
Era innebunita sa bata asurzitor,
ca un fluture osandit sa fie inchis
...intr`un borcan....
Ce folos ca`i transparent,
vedea si nu putea respira
aerul acela de culoarea curcubeului....

Degeaba umbra`i soptea
"Mai rabda, mai stai,
Va sosi si vremea ta
atunci...vei zbura."