Tu si ploaia...

Totul ne desparte: distanta... viata...oamenii...poate si destinul. Dar daca ai privi dincolo de fereastra camerei tale m`ai zari, pentru ca sunt totul ce este in jurul tau: sunt departarea... sunt apusul si rasaritul... Sunt totul si, totusi, nimic...
Ai ascultat vreodata ploaia? Ai privit`o cum saruta pamantul, iar acesta ii raspunde la sarutari sorbindu`i picaturile marunte? Ai vrut vreodata sa plangi, dar speriat ti`ai retras lacrimile inauntrul tau?
Iti trimit lacrimile mele pentru ca sufletul meu se ineaca in lacrimi; iti trimit sufletul meu pentru a`i da viata prin tine...
Gandeste`te la mine... fii pamantul meu... lasa`ma sa fiu ploaia ta...