Din pacate sunt momente cand vorbele lipsesc si atunci suntem nevoiti sa bajbaim prin nesiguranta intunericului...cateodata ne este atat de greu sa ne gasim cuvintele...Din cele mai vechi timpuri...oamenii au cautat sa dezvolte comunicarea...astazi avem atatea obtiuni incat ne aducem aminte de un proverb..''Tacerea este ca mierea''...tehnologia ne ofera atatea obtiuni incat ne vine sa ne inchidem telefoanele...ciudat nu...? Acum depinde si de contextul dialogului...ce vreau eu sa spun este ca prea multa lumina ne poate dauna ''vederii''...de aceea trag concluzia ca vorbele adunate la un loc pot fi o reteta impotriva dureriilor sufletesti...alese cu intelepciune si insotite de un timbru vocal placut poate fi o reteta eficienta...
Cuvintele ne pot face mai pragmatici..dar de cele mai multe ori niste visatori...ca o compensare atunci cand nu folosim cuvinte ele sunt inlocuite de ganduri...Ca sa vorbim trebuie sa gandim...dar in urma acestui proces logic...cate cuvinte raman doar ganduri...?
Unele ganduri raman pur si simplu in ''lesa''...nu le lasam libere..ne temem probabil de reactia celor din jurul nostru...uneori le ascundem in spatele unui zambet...preferand sa le trecem la ''arhiva''...Insa cand e vorba de dragoste...inima nu poate fi pacalita...jumatatea noastra reusind sa ne faca sa ii aratam ce ''plimbam in lesa''...dealtfel consider ca nu este recomandat sa umplem ''arhiva'' prea tare...prea multa tacere...prea mult intuneric...Atunci jumatatea noastra ne ia de mana si dragostea face din nou lumina...